Inițiativa Civică Europeană

Propunere – proiect

 

Subiectul inițiativei:

Protecția patrimoniului cultural al minorităților tradiționale din Europa și a identității persoanelor aparținând acestor comunități

Descrierea propunerii:

Cerem Comisiei Europene să inițieze o normă juridică pentru protecția patrimoniului cultural al minorităților tradiționale europene. Să pornească legiferarea pentru protecția identității persoanelor aparținând minorităților naționale, pe baza experienței bunelor practici, a modelelor de succes de auto-guvernare, și a documentelor instituțiilor internaționale.

Patrimoniul cultural al minorităților tradiționale să fie protejate și promovate în Uniunea Europeană!

4. Temei juridic care să permită intervenţia din partea Comisiei

a.) Articole din Tratatul pentru Uniunea Europeană (sublinierile mele):

Articolul 1, paragraful 2

„Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni.

Articolul 2

„Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”

 

Articolul 3, punctul 3, aliniatul 4

Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și vegheazăla protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european.

b. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Articolul 4, paragraful 2

Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele domenii

principale:

(j) spațiul de libertate, securitate și justiție.

Articolul 6

Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acțiuni au următoarele domenii:

(c) cultura;

(e) educația, formarea profesională, tineretul și sportul;

(g) cooperarea administrativă.

c. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Articolul 21

Nediscriminarea

(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

Articolul 22

Diversitatea culturală, religioasă și lingvistică

Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică

 

Bruxelles, 22 martie 2013

Zsolt Szilágyi