Partidul Popular Maghiar din Transilvania a finalizat o campanie electorală de succes, iar rezultatele alegerilor parlamentare arată că susţinerea PPMT a crescut cu 29%. Preşedintele partidului, Toró T. Tibor, şi vicepreşedintele, respectiv şeful de campanie al PPMT, Szilágyi Zsolt au analizat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută marţi, 11 decembrie, la Cluj, rezultatele obţinute la alegeri.

Nici un vot dat pentru PPMT nu este vot pierdut, deoarece cele 59 de mii de sufragii obţinute la nivel naţional reprezintă susţinerea conştientă a cauzei federalismului şi a autonomiei – a declarat  Toró T. Tibor. Preşedintele PPMT a considerat ca fiind un succes faptul că PPMT a reuşit să introducă tema federalismului şi a autonomiei pe ordinea de zi a politicii din România, cele două teme devenind „elemente importante ale discursului public din România”.


Toró şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu campania demobilizatoare a UDMR, şi a considerat că UDMR nu a avut un mesaj politic „pozitiv”, concentrându-se asupra decredibilizării candidaţilor PPMT. Este regretabil faptul că în timp ce PPMT şi-a fixat ca scop intrarea în Parlament a două partide maghiare, UDMR susţinea că voturile date pe PPMT reprezintă voturi „pierdute şi date românilor”, ceea ce a avut un efect demobilizator în rândul maghiarilor. Din această cauză există pericolul ca cetățenii să devină indiferenţi în cazul în care Ţinutul Secuiesc va fi divizat în trei în cadrul reorganizării regiunilor României – a susţinut preşedintele PPMT.

În privinţa unei posibile coaliţii USL-UDMR Toró consideră că s-a făcut un „pact secret” între cele două formaţiuni, deoarece duminică seara, cu 25 de minute după închiderea urnelor, fără a cunoaşte numărul exact al mandatelor obţinute, preşedintele USL Victor Ponta a anunţat că în viitorul guvern contează şi pe UDMR, iar după câteva minute preşedintele UDMR Kelemen Hunor i-a dat un răspuns pozitiv. „Cei care îi speriau pe maghiari spunând că voturile date pe PPMT sunt de fapt voturi date românilor, purtau în acelaşi timp discuţii chiar cu partidul de guvernământ românesc” – a susţinut Toró T. Tibor.

Szilágyi Zsolt a declarat că PPMT a avut dreptate când a susţinut că UMDR va face parte din legislativ, trecând ori pragul de 5%, ori pragul alternativ. PPMT a luptat pe toată durata campaniei electorale împotriva mesajului bazat pe frică al UDMR, prin care uniunea a încercat să-i determine pe maghiari să voteze UDMR, spunând că altfel nu vor avea reprezentare în Parlament. Şeful de campanie al PPMT consideră ca fiind un succes faptul că partidul al cărui vicepreşedinte este a reuşit să obţină aproape 60 de mii de voturi, şi a reuşit să îşi crească tabăra susţinătorilor în comparaţie cu alegerile locale din vara acestui an, chiar şi în condiţiile în care prezenţa la urne a scăzut de la 60% la 42%.
PPMT a reuşit să-şi crească susţinerea cu 29%, în timp ce UDMR a pierdut 100 de mii de voturi în comparaţie cu rezultatele obţinute în urma alegerilor locale.
PPMT a trecut de pragul de 50 de mii de voturi prevăzut în legea partidelor politice, obţinând 0,79% din voturi la nivel naţional, respectiv 13,14% din voturile maghiarilor. 
„Putem construi pe acest rezultat, care ne dă de lucru în continuare” – a declarat Szilágyi.

El consideră îngrijorător faptul că 500 de mii de maghiari transilvăneni nu s-au prezentat la urne. Dezamăgirea oamenilor cauzată de corupţia clasei politice, împreună cu politica bazată pe frică a UDMR a avut ca rezultat pasivitatea comunităţii maghiare, ceea ce în viitorul apropiat poate fi cel mai mare obstacol în calea creării unei reprezentări eficiente a maghiarilor.

Şeful de campanie al PPMT a atras atenţia asupra faptului că duminică seara, în sediul de campanie al UDMR din Sfîntu-Gheorghe, portretul lui Toró T. Tibor a fost decupat dintr-un banner electoral furat, şi a fost expus împreună cu o lumânare aprinsă. Acest act a fost „un gest dezgustător”, care arată din nou că UDMR nu ştie să câştige cu demnitate. PPMT a solicitat preşedintelui UDMR să-şi ceară scuze pentru cele întâmplate, dar nu a primit nici un răspuns.

comunicat de presă al Partidului Popular Maghiar din Transilvania